miercuri, 10 iunie 2009

PRINCIPIILE ACTULUI DE CONTROL AL INSTITUTIEI DE PROTECTIE A CONSUMATORILOR

Actul de control este guvernat de următoarele principii :
- legalitatea – principiul potrivit căruia orice acţiune de control poate fi efectuată dacă este prevăzută expres de lege sau de un alt act normativ, aplicabil domeniului de protecţie a consumatorilor;
- oficialitatea – principiul care impune ca orice acţiune de control să se execute în temeiul unei împuterniciri exprese;
- regularitatea – principiul conform căruia actul de control să se desfăşoare la intervale rezonabile de timp, în aşa fel încât să asigure cunoaşterea şi stabilirea modului în care operatorul economic controlat îşi îndeplineşte obligaţiile legale şi să nu afecteze activitatea normală a acestuia ;
- egalitatea de tratament – principiul care instituie garanţia că personalul împuternicit cu atribuţii de control îşi exercită îndatoririle cu respectarea normelor şi regulilor deontologice faţă de toţi operatorii economici controlaţi ;
- confidenţialitatea – principiul care obligă personalul cu atribuţii de control să nu divulge, în nici o împrejurare, date, documente sau informaţii, în legătura cu obiectul de activitate, tehnicile şi tehnologiile utilizate, reţetele de fabricaţie, orice alte procedee asupra cărora operatorul economic controlat conservă drepturi proprii, precum şi identitatea persoanelor care au formulat sesizări;
- profesionalism – principiul care presupune exercitarea cu competenţă, responsabilitate, eficienţă, conştiinciozitate şi corectitudine a activităţii de către personalul cu atribuţii de control;
- integritatea – principiul conform căruia personalul cu atribuţii de control este obligat să-şi îndeplinească îndatoririle cu bună credinţă, să respingă orice încercare de influenţare sau de deturnare de la obiectivele şi scopul acţiunii, să nu pretindă şi să nu primească, în nici o împrejurare, bani ori alte foloase sau promisiuni de astfel de daruri pentru tăinuirea rezultatelor reale ale activităţii de control sau pentru avantajarea, în orice mod, a operatorului economic controlat;
- obiectivitatea şi imparţialitatea - principii care obligă personalul cu atribuţii de control să îndeplinească acţiunea propriu-zisă, să constate şi să dispună măsurile, pe baza datelor şi documentelor examinate şi susţinute de acestea, cu eliminarea interpretărilor personale, subiective, nesusţinute şi părtinitoare, în dezacord cu realitatea;
- consecvenţa şi proporţionalitatea – principii care impun personalului cu atribuţii de control să dispună măsuri cu conţinut şi consecinţe corespunzătoare la încălcări sau nerespectări ale reglementarilor legale şi să asigure corelarea între gravitatea faptelor şi sancţiunile aplicate.

ETICA IN INSTITUTIA PUBLICA

În toate unităţile administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice centralizate şi descentralizate, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale populaţiei respective.
Astăzi, se vorbeşte tot mai mult, despre responsabilitatea morală pe care trebuie să şi-o asume autorităţile şi instituţiile statului faţă de comunităţile implicate sau numai afectate de deciziile lor. De asemenea, se insistă tot mai mult asupra investiţiilor sociale pe care trebuie să le facă statul, ca răspuns la cerinţele tot mai mari ale comunităţilor din care fac parte şi în care îşi desfăşoară activitatea. Ca urmare, cerinţele crescânde ale publicului generează o implicare crescândă a eticii în administratia publică, implicit in cea centrală şi locală (descentralizată).
Etica în cadrul autorităţilor şi/sau instituţiilor nu se reduce numai la a impune respectarea legii, ea înseamnă a introduce în deciziile de zi cu zi, dar şi în strategiile de management pe termen mediu şi lung şi a altor norme, unele opţionale, decât cele impuse de lege.
Etica în administraţia publică presupune un set de instrumente de decizie utile în stabilirea strategiei autorităţilor / instituţiilor, în rezolvarea conflictelor dintre grupurile ce interacţionează într-o piaţă de desfacere (mediul de afaceri şi consumatori). Cu alte cuvinte, ea presupune buna gestionare, mult umanizată, a raporturilor dintre cei implicaţi pe piaţa de bunuri şi servicii. Mai mult decât a rezolva sau preîntâmpina nişte conflicte, etica din cadrul autorităţilor din domeniul protecţiei consumatorilor presupune găsirea unui echilibru între interesele grupurilor de afaceri implicate, de la mici societăţi la corporaţii până la consumatori şi societate în ansamblu.
Coduri de etică sunt utilizate pe scară largă şi in alte ţări ale Uniunii Europene şi pot contribui substanţial la creşterea interacţiunii cu membrii dintr-o asociaţie, organizaţie patronală sau camera de comerţ, cu Guvernul şi autorităţile locale, cu proprii angajaţi şi, nu în ultimul rand, cu consumatorii, contribuind la creşterea potenţialului firmelor şi a dezvoltării pieţi de bunuri şi servicii.
Acest proces normativ voluntar se înscrie în ceea ce numim politică de auto-reglementare, acolo unde regulile sunt identificate şi adoptate nu pe bază coercitivă, ca urmare a aplicării legii, sau a celorlalte tipuri de acte normative cu putere de lege, ci în baza acordului comun şi a conştientizării nevoii de reguli autoimpuse.
Un bun cod de conduită, ar trebui să vizeze atât procesul operaţional, comportamentul managerilor şi angajaţilor, dar şi principii ce guvernează piaţa, problema limitării resurselor, a transparenţei raportării în cadrul situaţiilor financiare anuale, a relaţiilor cu furnizorii, clienţii şi autorităţile statului.
Codul etic al unei instituţii trebuie construit în jurul unor obiective clare:
- promovarea valorilor, a principiilor etice;
- crearea unui climat etic adecvat activităţii profesionale, în acord cu ţelurile instituţiei;
- prevenirea şi rezolvarea conflictelor etice;
- descurajarea practicilor imorale, sancţionarea abaterilor de la valorile instituţiei.
Codul de conduită trebuie să expună atât principii personale, valori morale în mediul de afaceri cat şi o serie de măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei cum ar fi: evitarea creerii unor situaţii ce favorizează acte de corupţie, neimplicarea în evenimente care generează corupţie, mediatizarea evenimentelor de corupţie cu exemple concrete. Eficienţa codului de conduită se manifestă atunci când este strâns conectat la caracteristicile mediului concurenţial, eficienţă ce decurge din reducerea situaţiilor de conflict de interese, reducerea corupţiei, fraudei, neîncrederea clienţilor, a furnizorilor.

În general, în atitudinea faţă de protecţia consumatorilor şi calitatea produselor şi serviciilor oferite acestora sunt tot atatea elemente care definesc etica în desfăşurarea activităţilor.
Absenţa unui comportament etic în administraţia publică conduce la corupţie, denaturează stimulentele legale, subminează legitimitatea instituţiilor, contribuie la reducerea investiţiilor străine şi a asistenţei din străinătate şi, nu în ultimul rând, demoralizează consumatorii cu efecte negative asupra culturii antreprenoriale şi a mediului de afaceri.
Etica şi activitatea profesională reprezintă rodul unei vocaţii care îndeamnă la o acţiune asemănătoare cu ceea ce îţi doreşti de la un partener. Totodată, există şi o serie de „provocări” în cadrul oricărei autărităţi care se referă la aprecierea demnităţii umane, remunerare corectă a personalului funcţie de responsabilităţi şi timpul efectiv lucrat, etc.
Raportul dintre etica în administraţia publică şi economia de piaţă depinde de organizarea politică, administraţia teritorială, structura şi obiectivele instituţiilor, cultura şi legalitatea afacerilor.

vineri, 5 iunie 2009

Inginerii: Tehnicieni sau manageri?

Evoluţia meseriei de inginer a fost adesea comparată cu evoluţia principalelor trenduri din piaţa forţei de muncă. În prezent, 40% din inginerii cu diplomă din întreaga lume optează pentru funcţii manageriale, deşi carierele tehnice le oferă încă perspective interesante.

Dacă pentru francezi meseria de inginer este mai mult decât un simplu job, devenind o funcţie sociala, pentru americani şi germani acest titlu defineşte o simplă profesie. Ce îi determină pe tineri sa opteze pentru această meserie?
În general, este vorba de o tradiţie de familie, din tată în fiu, fără a avea bine stabilit o meserie spre care se îndreaptă. Ceea ce primează este obţinerea diplomei, urmând ca după definitivarea studiilor aceştia să se orienteze fie spre o filieră tehnică, fie spre o funcţie managerială. Astfel, mulţi tineri devin ingineri nu pentru că işi doresc cu adevarat să practice această meserie, ci pentru că descoperă că au abilitatea de a înţelege mai uşor ştiintele exacte încă din clasele gimnaziale.

Tendinţe pe piaţa locală
Meseria de inginer a devenit din ce în ce mai tentantă pentru tinerii aflaţi la începutul carierei, şi a cunoscut în ultimul an o creştere semnificativă pe piaţa locală a forţei de munca.
„După 1990 a existat o scădere drastică în cererea de ingineri. Sistemul educaţional a urmat îndeaproape această tendinţă. Astfel, a scăzut drastic numărul de absolvenţi ingineri. De curând însă înregistrăm o creştere în cererile de ingineri atât din punctul de vedere al numărului cât şi din punctul de vedere al diversificării ariei curiculare”.
În procesul de recrutare pentru poziţiile de inginer, profilul candidatului care aplică pentru poziţii de middle (de mijloc) şi top-management (de varf), implică o serie de aspecte care se repetă în majoritatea cazurilor. Deseori angajatorii observă că, o mare parte dintre aplicanţi sunt absolvenţi ai unor facultăţi de inginerie, deloc uşor de urmat, care optează pentru poziţii de top fără a avea însă un background relevant. Astfel, orientarea acestora către o poziţie potrivită nivelului de experienţă, devine cel mai adesea dificilă, potrivit specialiştilor în resurse umane.
De asemenea, o diferenţă notabilă între ceea ce oferă sistemul educaţional şi ceea ce se întâmplă la nivel de practică profesională, poate fi observată mai ales în domeniul IT.
Companiile care apelează însă la strategii de angajare a tinerilor absolvenţi, au în vedere nu numai formarea internă a angajatului, ajutându-l să câştige experienţa practică, dar şi asimilarea valorilor organizaţionale necesare desfăşurării activităţii.
„Ponderea dominantă a acestor companii este ocupată de investitorii străini, care alocă sume importante pentru formarea în conformitate cu standardele proprii”.
„Lipsa de personal calificat în domeniul ingineriei nu se manifestă doar la nivelul high-tech sau doar în arii tehnologice noi ci mai în toate domeniile atât datorită căderii temporare într-un con de umbră a acestei meserii cât şi datorită migraţiei personalului calificat pentru aceste poziţii”.
Recrutarea persoanelor cu experienţă tehnică pentru poziţii de top management, pune de asemenea probleme angajatorilor. Lipsa unei motivaţii financiare dar şi psihologice, ataşamentul faţă de echipă şi companie, devin în acest caz factori importanţi de decizie.

Deşi România este văzută ca un lider în formarea de ingineri, în special în domeniu IT, în ultimii ani, migraţia forţei de muncă a condus la o lipsă de personal cu un nivel înalt de calificare pe piaţa locală, aceştia alegând să activeze pe alte pieţe pentru un câştig financiar pe măsura pregătirii.
Totuşi, dezvoltarea pieţei în domeniul ingineriei a condus la o scădere a ratei emigrării, aspiranţii pentru asemenea funcţii fiind stimulaţi să se formeze şi să profeseze pe teritoriul ţării. Astfel, prin programe de internship aceştia sunt practic recrutaţi de pe băncile şcolii.
Interesul companiilor pentru dezvoltarea de politici de motivare şi retenţie a început să crească pe fondul unei fluctuaţii crescute de personal, dar şi a costurilor ridicate de înlocuire a personalului calificat şi cu experienţă din cadrul organizaţiei.

ETICA ÎN POLITICA PROMOŢIONALĂ

Politica promoţională este domeniul marketingului care se găseşte cel mai mult în atenţia evaluărilor cu privire la etică. Una dintre cele mai frecvente critici aduse o reprezintă cea asupra mesajelor înşelătoare, lucru care în multe situaţii este greu de dovedit. Aceasta se datorează faptului că, de multe ori, mesajele nu sunt suficient de explicite, astfel încât modalitatea de decodificare a acestora diferă de la individ la individ. O afirmaţie într-un mesaj publicitar potrivit căreia produsul este cel mai bun poate fi interpretată că este cel mai bun în funcţie de un anumit criteriu sau în funcţie de mai multe criterii. De asemenea, poate fi văzut cel mai bun comparativ cu celelalte din aceeaşi categorie sau cu celelalte produse care sunt asemănătoare. Publicitatea nu trebuie să exploateze lipsa de informare sau de experienţă a consumatorului. De asemenea, referirile la teste tehnice sau ştiinţifice să se facă într-un limbaj cât mai accesibil publicului ţintă, iar validitatea acestor teste să poată fi dovedită.
Există situaţii când mesajul cu privire la conţinutul unui produs face afirmaţii neadevărate în totalitate. De exemplu, o băutură răcoritoare necarbonatată poate fi prezentată ca fiind naturală, în timp ce în realitate doar o parte din conţinutul acesteia este natural.
Caracterul partinic al publicităţii reprezintă un alt domeniu de dispută în privinţa eticii, deoarece există multe situaţii în care afirmaţiile cu privire la un produs par exagerate. În cazul în care acestea nu vizează aspecte factuale, ele au un grad ridicat de subiectivism, fiind greu de dovedit caracterul înşelător, astfel că, în SUA ele sunt considerate legale. O astfel de măsură are la bază presupunerea că atunci când evaluează un produs, consumatorii nu vor acorda o importanţă prea mare caracterului laudativ al mesajului. Cu toate acestea, în Japonia astfel de mesaje pot fi considerate înşelătoare deoarece sunt greu de dovedit. În România, Consiliul Român pentru Publicitate a elaborat Codul de Practică în Publicitate, în cadrul căruia se specifică faptul că publicitatea trebuie sa evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, chiar şi prin omisiune, ambiguitate ori exagerare, în special în ceea ce priveşte caracteristicile sau efectele unui produs, ale preţului acestuia, ale oricărei oferte gratuite, ale condiţiilor de vânzare, ale distribuţiei, ale identităţii persoanelor prezentate, ale premiilor sau câştigurilor.
Publicitatea adresată copiilor face obiectul evaluării caracterului etic, deoarece copiii sunt consideraţi vulnerabili, uşor influenţabili de către mesajele înşelătoare, mai ales că nu au discernământul format. Acest tip de publicitate este acuzată, de asemenea, că-i manipulează pe copii, inoculându-le ideea că utilizarea produsului va face din ei persoane mai bune sau mai competente, subminează autoritatea părinţilor, conduce la adoptarea unei filosofii materialiste. Anumite produse adresate lor pot fi dăunătoare dacă sunt consumate inadecvat, cum ar fi publicitatea excesivă la dulciuri care poate genera comportamente de consum ce nu sunt în conformitate cu o dietă sănătoasă.
Publicitatea care vizează copii este reglementată diferit la nivel internaţional. De exemplu, în Franţa copiilor care se bucură de celebritate le este interzis să prezinte produse ca o dovadă a folosirii lor, iar în Grecia difuzarea mesajelor publicitare pentru jucării la televiziune este interzisă până la ora 22.
La nivelul Codului de Practică în Publicitate, Consiliul Român pentru Publicitate, face o serie de referiri la publicitatea pentru copii. Astfel indicaţiile de preţ (ca de exemplu "numai") nu trebuie sa inducă copiilor o percepţie eronată a valorii reale a produsului. Publicitatea nu trebuie să conţină nici o afirmaţie sau reprezentare care să rişte să cauzeze copiilor vreun prejudiciu de natura fizică, psihologică sau morală, sau să-i împingă spre situaţii ori activităţi care ar putea să le pună în pericol sănătatea sau siguranţa, ori să-i încurajeze să frecventeze persoane sau locuri periculoase ori necunoscute. Publicitatea nu trebuie să sugereze că posesia sau folosirea unui produs va oferi copilului un avantaj fizic sau social asupra celorlalţi copii de vârsta lor sau că lipsa acelui produs va avea un efect opus. Publicitatea este considerată a fi lipsită de etică atunci când este prea agresivă, atât prin natura mesajului, cât şi prin frecvenţa de difuzare a acestuia. De asemenea, utilizarea mesajelor cu tentă sexuală este considerată că fiind imorală, încercând specularea gradului mai mare de atenţie care se dă acestui gen de mesaje.
Demonstraţiile înregistrate şi redate în cadrul unui mesaj publicitar este necesar a se produce şi în realitate. În cadrul unei demonstraţii redate întrun mesaj publicitar transmis în S.U.A., compania ColgatePalmolive dorea să-şi promoveze crema de ras. Spotul publicitar reda modul în care crema a fost aplicată pe o bucată de şmirghel care ulterior a fost rasă, demonstrându-se capacitatea superioară de hidratare a produsului. În realitate nu s-a folosit smirghel, ci particule de nisip dispuse pe hârtie de plexiglass. Aceasta a făcut ca Federal Trade Comission să impună obligativitatea ca în fiecare mesaj publicitar care creează impresia că un consumator vede o demonstraţie este necesar ca aceasta să se poată produce şi în realitate, altfel mesajul va fi considerat înşelător.
Folosirea unor trucuri atunci când se filmează un spot publicitar este de asemenea privită cu rezerve în privinţa caracterului etic. Aceste trucuri sunt premise atunci când ele sunt folosite pentru a asigura înregistrarea corespunzătoare a spotului, aceasta putând fi afectată de condiţiile existente la locul filmării. Astfel, într-un spot ce promovează o marcă de îngheţată este permisă folosirea altor compoziţii (de exemplu piure de cartofi), deoarece îngheţata s-ar topi datorită căldurii generate de aparatul de filmat. O astfel de substituţie este permisă doar atunci când în mesaj nu se pune accentul pe capacitatea produsului de a nu se topi rapid.
Dovedirea este reprezentată de un mesaj publicitar care pune în evidenţă opiniile şi experienţa unei alte părţi, diferite de susţinătorul acelui mesaj, aceasta fiind constituită, de obicei, din persoane celebre sau din experţi. Este etic ca celebrităţile care apar în cadrul mesajului să folosească respectivul produs, iar afirmaţiile lor să poată fi dovedite. În cazul în care se folosesc opiniile experţilor, este necesar ca aceştia să fie abilitaţi, prin prisma pregătirii pe care au, să evalueze caracteristicile produsului.
Reflectarea acestor opinii trebuie să se facă într-un mod cât mai corect, iar nu parţial prin evitarea avertismentelor cu privire la produs.
Testimonialele constau în opinii ale consumatorilor obişnuiţi asupra modului de folosire a produsului. Acestea trebuie să fie autentice, să pună în evidenţă experienţa obişnuită a unui consumator în legătură cu produsul şi nu una extraordinară. Consumatorii care participă la aceste testimoniale trebuie să utilizeze produsul, iar dacă sunt plătiţi actori pentru o astfel de mărturie, acest lucru trebuie făcut cunoscut.
Concursurile promoţionale şi tombolele nu trebuie să promită premii sau cadouri şi apoi să nu respecte această promisiune. În cazul concursurilor este necesară specificarea numărului total de premii care vor fi acordate, condiţiile de obţinere a acestora, zona geografică pe care o acoperă, data finalizării concursului. De asemenea, este lipsită de etică o situaţie în care, la nivelul unei campanii de promovare a vânzărilor în care se folosesc degustările sau distribuirea de eşantioane gratuite, să se folosească produse cu o calitate îmbunătăţită comparativ cu cele care există în mod efectiv pe piaţă.
În domeniul gestiunii forţelor de vânzare este considerată lipsită de etică şi înşelătoare, exagerarea caracteristicilor şi beneficiilor produsului. De asemenea, oferirea de cadouri clienţilor este privită cu circumspecţie deoarece este necesară definirea cu atenţie a diferenţei dintre cadou şi mită. De asemenea, această practică poate conduce la crearea unor aşteptări din partea clienţilor de a primi cadouri de fiecare dată când cumpără produsul, aşteptări care să nu poată fi acoperite. Oferirea de cadouri sau a altor tipuri de stimulente (invitaţii la masă, la un joc de golf etc) trebuie realizată cu atenţie pentru a nu se crea o presiune la nivelul clientului în vederea achiziţiei produsului. În cadrul Codului etic de conduită pentru vânzarea directă publicat de Asociaţia de Vânzări Directe din România (RODSA) se menţionează printre altele faptul că: explicarea şi demonstrarea utilizării produselor oferite trebuie să fie precise şi complete, în mod special despre preţ şi, dacă este cazul, despre forme de creditare, termene de plată, perioada de încetare şi/sau rambursare a drepturilor materiale, termene de garanţie şi servicii ulterioare vânzării, şi livrare. De asemenea, distribuitorii nu vor face abuz de credibilitatea consumatorilor individuali şi nu se vor folosi de vârsta, boala, neînţelegerea sau necunoaşterea limbii vorbite.
În domeniul relaţiilor publice, Codul Internaţional de Etică pentru Relaţii Publice, cunoscut şi sub numele de Codul de la Atena, promovat în România de către Asociaţia Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice, printre condiţiile pe care le stipulează în comportamentul operatorilor în relaţii publice enumeră: a nu subordona adevărul altor cerinţe, a nu transmite informaţii care nu sunt bazate pe fapte stabilite şi verificabile, a nu lua parte la orice acţiune care nu este etică sau onestă sau care poate aduce atingere demnităţii şi integrităţii umane, a nu folosi metode sau tehnici "de manipulare" concepute pentru a crea motivaţii subconştiente pe care individul nu le poate controla prin propria sa voinţă, astfel încât nu poate fi făcut răspunzător de acţiunile întreprinse pe baza lor.
Marketingul direct intră în atenţia discuţiilor asupra eticii prin faptul că poate conduce la utilizarea inadecvată a informaţiilor cu caracter personal, afectând dreptul la intimitate al consumatorilor. De asemenea, intensitatea unor astfel de acţiuni poate fi considerată agasantă de către consumatori. Vânzarea unor baze de date ce conţin informaţii privitoare la datele de identitate ale consumatorilor face ca aceştia să fie subiectul unor acţiuni promoţionale pentru produse de care să nu fie interesaţi. În mod contrar, există categorii de consumatori care n-au avut posibilitatea de a fi integraţi într-o bază de date (ex. datorită accesului mai redus la internet) ceea ce le restrânge şansele de a obţine informaţii cu privire la un produs, de a primi cupoane de reduceri sau de a face obiectul altor acţiuni promoţionale de care ar putea fi interesaţi.

ETICA ÎN POLITICA DE PRODUS

În cadrul procesului de lansare pe piaţă a unui produs pot apărea o serie de activităţi în care se pune problema respectării eticii. În faza generării de idei noi, pot fi aduse specificări cu privire la etica unor idei, la gradul în care produsul pe care-l vizează este în conformitate cu nevoile consumatorilor şi interesele societăţii. În procesul de selecţie a ideilor de produs nou trebuie avute în vedere, alături de criteriile economice, şi aspecte precum siguranţa produselor, la nivel individual şi social. În etapa de modelare tehnică şi de piaţă a produsului trebuie să fie testat modul în care consumatorii folosesc produsul şi măsura în care acesta ar putea afecta nonconsumatorii sau mediul ambiant.
Tot în cadrul acestei etape se va realiza ambalajul, fiind evaluată măsura în care este reciclabil şi nu constituie o problemă pentru mediul înconjurător. Ambalajul poate induce în eroare consumatorii atunci când are dimensiuni semnificativ mai mari faţă de conţinut şi acest lucru nu este necesar pentru păstrarea în bune condiţii a produsului. O astfel de tehnică este folosită pentru ca produsul să pară mai mare şi pentru ca producătorul să câştige mai mult spaţiu la locul vânzării. De asemenea, ambalajul nu trebuie să antreneze cheltuieli excesive care nu justifică valoarea oferită şi conduc la creşterea preţului.
Modul de poziţionare a produsului poate conduce la o problemă de etică, chiar dacă produsul în sine este etic. Există situaţii în care consumatorii pot percepe greşit caracteristicile produsului, putându-i atribui o serie de beneficii pe care acesta nu le deţine, urmare a unui anumit mod de poziţionare. Din acest motiv, este necesar ca modul de poziţionare să dea posibilitatea deducerii caracteristicilor reale ale produsului.
Eticheta produsului este necesar să conţină informaţii corecte asupra caracteristicilor acestuia, asupra modului de utilizare/consum, asupra ţării de provenienţă. În privinţa acestui din urmă aspect, poate exista o inducere în eroare a consumatorilor atunci când părţi ale produsului au fost realizate în ţări diferite. Ţara de origine este importantă deoarece influenţează modul în care este percepută calitatea.
Atenţionările ce apar pe ambalaj trebuie redactate cât mai clar, să atragă atenţia şi să fie plasate astfel încât să poată fi citite cu uşurinţă. Astfel, au existat situaţii când o serie de atenţionări cu privire la folosirea unei mărci de pastă de dinţi de către copiii sub şase ani era înscrisă în interiorul ambalajului. O astfel de informaţie putea fi citită numai după cumpărarea produsului şi ruperea într-un anumit mod a ambalajului, fapt ce restrângea semnificativ aria de difuzare a mesajului. Evaluarea eticii se impune şi atunci când este pus în evidenţă, pe ambalajul unui produs, faptul că acesta nu conţine un anumit element care ar putea afecta mediul sau sănătatea, dar conţine alte elemente care au un efect asemănător. De asemenea, pot apărea informaţii înşelătoare cu privire la numărul de calorii sau la conţinutul de grăsimi, de tipul „conţine 0% grăsimi”, când în realitate conţinutul de grăsimi este mai mare.
Pot exista situaţii, mai ales în cazul lansării unor produse noi, de apariţie a unor defecte în utilizare. Acest lucru trebuie sesizat cât mai rapid, fiind necesar ca, eventual printr-o campanie de relaţii publice, consumatorii să fie atenţionaţi asupra remedierii situaţiei. Sicomed Bucureşti a decis retragerea de pe piaţă a medicamentului Mivastin, destinat tratării afecţiunilor cardiovasculare, în urma unor probleme de natură estetică ale produsului. Această măsură a fost luată în urma schimbării culorii comprimatelor, chiar dacă proprietaţile terapeutice ale medicamentului nu erau afectate, aspectul său fiind prevăzut în fişa tehnică a produsului. Tot în domeniul farmaceutic este cunoscut cazul companiei Johnson& Johnson care a decis, în anul 1986, să retragă de pe piaţă şi să distrugă toate capsulele de Tylenol după ce cîţiva oameni au murit în urma administrării unor tablete otrăvite cu cianură. Anumite companii de autoturisme (de exemplu Ford şi Chrysler) au fost confruntate cu problema retragerii de pe piaţă a anumitor modele datorită detectării unor probleme tehnice.
Una dintre ariile de interes ale eticii deciziilor din domeniul politicii de produs o reprezintă siguranţa acestuia. Consumatorii nu iau in consideraţie, printre principalele criterii, pe cel al siguranţei, deoarece sunt convinşi că acest lucru este de la sine respectat de către ofertant şi garantat prin legislaţia în vigoare. Este necesar ca produsul atât prin design, cât şi prin modul de folosire, să nu afecteze siguranţa fizică şi psihică a consumatorilor. De asemenea, se recomandă o definire cît mai clară a pieţei ţintă, susţinută prin prisma campaniilor promoţionale, astfel încât produsul să nu fie folosit de alte categorii de consumatori care ar putea fi afectate de acesta (în cazul jucăriilor folosirea produsului de către copiii din grupe de vârstă mai mici decât cele vizate poate conduce la apariţia unor accidente). În privinţa siguranţei produselor, există diferenţe internaţionale între gradul de acceptare prin prisma legislaţiei a aceluiaşi produs. Astfel DTT, o substanţă din categoria insecticidelor, a fost interzisă în SUA din 1972, fiind acceptată totuşi în ţări din lumea a treia care nu-şi permit să cumpere insecticide mai scumpe, dar mai sigure.
Garanţiile produsului trebuie specificate cât mai explicit şi necesită, de asemenea, existenţa posibilităţii de dovedire a lor. Este importantă existenţa garanţiei, precum şi a posibilităţii reale de înlocuire a produsului în cazul în care anumite beneficii ale acestuia nu se produc.
Contrafacerea produselor este interzisă prin lege, putându-se urmări prin aceasta obţinerea unor avantaje prin crearea unor confuzii cu produse cu o imagine favorabilă. Prin faptul că nu sunt susţinute prin eforturi promoţionale, aceste produse pot fi comercializate la preţuri mai avantajoase. Contrafacerea este o problemă importantă în marketingul internaţional deoarece, în multe ţări, legile cu privire la protecţia produselor pot fi mai lapidare sau pot fi aplicate parţial.
O altă problemă de etică este aceea de a pune accentul pe anumite atribute ecologice ale produsului. De exemplu, o firmă producătoare de produse alimentare poate pune accentul pe faptul că produsele sale nu conţin o anumită substanţă care nu este foarte bună pentru sănătate, dar în realitate conţine alţi aditivi alimentari care pot avea consecinţe asemănătoare. Influenţa asupra mediului a ambalajelor a condus la creşterea preocupărilor pentru utilizarea unor ambalaje ce nu afectează mediul înconjurător. Anumite firme încearcă printr-o astfel de preocupare să câştige un avantaj concurenţial prin crearea unei imagini de grijă faţă de mediu, atât prin produsele oferite, cât şi prin procesele tehnologice folosite. În unele cazuri însă, astfel de afirmaţii nu sunt în totalitate adevărate. Astfel, compania Mr. Coffee din SUA afirma că în cadrul procesului tehnologic folosit în realizarea filtrelor pentru cafea nu operează cu substanţe chimice dăunătoare mediului înconjurător şi că aceste filtre sunt confecţionate dintro hârtie reciclabilă. Cu toate acestea, în urma unor analize realizate de Federal Trade Comission s-a demonstrat că deşeurile de substanţă chimică nocivă mediului, utilizată în cadrul procesului de albire a filtrelor, nu fuseseră pe deplin eliminate. De asemenea, nici hârtia din care erau făcute aceste filtre nu era pe deplin reciclabilă, fiind acceptată doar de către câteva centre de colectare.
O altă problemă de etică este cea a învechirii planificate a produselor. De exemplu, la nivelul computerelor, ritmul înlocuirii este destul de alert. Introducerea unor îmbunătăţiri este puternic promovată, astfel încât mulţi dintre posesorii de calculatore sunt dispuşi să le înlocuiască, deşi nu au nevoie de îmbunătăţirile aduse. Produsele de modă constituie, de asemenea, un subiect de discuţie în privinţa eticii. Se pune întrebarea dacă prin promovarea şi distribuirea acestora se manifestă în mod liber preferinţele consumatorilor sau dacă acestea din urmă sunt dictate de tendinţele modei.

Consumatori în inima Europei

Uniunea Europeană (UE) deţine o piaţă deschisă care cuprinde 27 de ţări şi peste 490 milioane de consumatori. Aceasta vă oferă posibilitatea de a avea acces la o gamă largă de produse şi servicii şi de a cumpăra produse la cele mai competitive preţuri, fără a vă preocupa de vamă, de taxe iar în cadrul zonei euro, de cursurile de schimb.

"Însă poate nu profitaţi la maxim de oportunităţile oferite de piaţa unică. "

Poate nu aveţi încă încredere în achiziţionarea bunurilor şi serviciilor din altă ţară din UE sau prin internet.

Protecţia consumatorilor, a intereselor şi a siguranţei lor reprezintă o parte esenţială a obiectivului general al UE, acela de a ameliora calitatea vieţii tuturor europenilor. Din acest motiv UE se străduieşte să se asigure că, indiferent de ce aţi decis să cumpăraţi şi oriunde aţi fi în cadrul UE, sunteţi protejaţi prin principiile cheie de bază ale protecţiei consumatorilor.

Aceste principii reprezintă drepturile minime de protecţie a consumatorilor, iar ele trebuie să existe în toate ţările UE. Cu toate acestea, unele ţări ar putea face mai mult. UE lucrează la îmbunătăţirea acestor drepturi şi se asigură că sunt la fel de bune şi se aplică la fel de eficient în toată Europa.

Încrederea consumatorului este esenţială în cadrul unei Uniuni Europene competitive şi prospere!

Prin intermediul acestei publicări veţi afla mai multe despre ceea ce face UE pentru dumneavoastră în calitate de consumator european, despre cum vă apără drepturile şi interesele şi despre cum vă puteţi susţine drepturile în caz de probleme. Această broşură a fost gândită ca un mic ghid practic care să răspundă câtorva dintre cele mai frecvente întrebări adresate Comisiei de către consumatori referitor la drepturile lor. Pentru a afla mai multe despre situaţia specifică din ţara dumneavoastră, contactaţi organizaţiile naţionale ale consumatorilor.

Zece principii de bază ale protecţiei consumatorilor în cadrul UE

1. Cumpăraţi orice doriţi, oriunde doriţi
2. În cazul în care nu funcţionează, returnaţi-l
3. Standarde înalte pentru siguranţa alimentelor şi a bunurilor de consum
4. Informaţi-vă asupra a ceea ce mâncaţi
5. Contractele trebui să fie echitabile faţă de consumatori
6. Uneori consumatorii se pot răzgândi
7. Facilitarea posibilităţii de a compara preţurile
8. Consumatorii nu trebuie să fie induşi în eroare
9. Protecţie în timpul vacanţei
10. Despăgubiri eficiente în cazul litigiilor transfrontaliere

VRANCEA, PLAIURI MIORITICE - PROMOVEZ TURISMUL




Numele Vrancea, atestat documentar sub forma Varancha în 1431, este explicat în general de specialişti prin “munte” sau “corb”, sau prin “gaură de butoi”. Find un ţinut care poartă caracterele tipice ale unei depresiuni; Vrancea, topic în limba slavă înseamnă “groapă”.
Mărturii arheologice şi istorice. Vatră permanentă de locuire, încă din preistorie, pe aceste meleaguri au existat toate culturile materiale întâlnite pe teritoriile locuite azi de români. In zonă s-a dezvoltat cea mai veche cultură neolitică – Cris (circa 5000 î.Hr.), identificată într-un mare număr de localităţi, dintre care şi Bârseşti . Tot aici sunt atestate atât culturile Cucuţeni, cât şi Hallstatt şi La Tene. Locuitorii văii Putnei au făcut faţă expansiunii catolicismului, Episcopatul Cumanilor (înfiinţat în 1227, cu reşedinţa în “Civitas Mylcoviae”) fiind distrus de tătari în timpul invaziei din 1241. Incă din secolul XV este menţionat Tinut Putna (mai târziu devenit judeţ), având ca nucleu de constituire Tara Vrancei. Vrancea istorică, a existat ca stat ţărănesc autonom, stăpânind în comun un sigur trup de moşie, înainte de întemeierea Tării Româneşti şi a Moldovei. Tinutul Putnei a intrat oficial în hotarele Moldovei, cu autonomia amintită în 1482, când Stefan cel Mare a stabilit graniţa cu Tara Românească pe râul Milcov, în 1591. Istoria consemnează în aceste locuri şi alte evenimente memorabile: trecerea prin ţinutul Putnei şi a lui Mihai Viteazul în 1600, în drumul sau victorios pentru realizarea visului unirii într-un singur stat a Tării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei. Intre anii 1714 si 1734, vrâncenii au luptat împotriva cotropirii de către maghiari a unor munţi dăruiţi lor de către marele Voievod, iar în primele două decenii ale secolului XIX – pentru ieşirea din “boieresc”, întreaga Vrance fiind făcută danie visternicului Iordache Rosset Roznovanu de către domnitorul Constantin Ipsilanti. Din anul 1780 este atestată Mănăstirea Lepşa, cu o biserică având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, din Satul Lepşa al Comunei Tulnici. Dupa înlăturarea monopolului turcesc asupra comerţului exterior al Tării Româneşti şi activarea portului Galaţi, spre care se îndreptau produsele agricole şi manufacturiere din zonă, regiunea cunoaşte o revigorare economică. Aşa se explică masiva participare a focşănenilor şi a ţăranilor din jur la Revoluţia de la 1848 şi la Unirea Principatelor din 1859, care în fapt a fost şi este simbolul libertăţii şi demnităţii românesti. Remarcabilă e şi unitatea de voinţă şi acţiune a tuturor vrâncenilor din Războiul de Neatârnare din 1877 – 1878. Primul război mondial e consemnat în istoria zoneicu litere de aur. Aici se desfăşoară, din Zboina Neagră şi până în Valea Siretului, la Doaga, luptele eroice din vara anului 1917, care au culminat cu marea bătălie de la Mărăşeşti (6 august), unde trupele germane au suferit o amară înfrângere. Dezvoltarea social-economică şi culturală dintre cele două războaie mondiale şi apoi din anii socialismului s-a înscris pe coordonatele generale ale evoluţiei României, un reviriment cunoscând după 1990.

miercuri, 3 iunie 2009

CÂMPUL DE ACŢIUNE AL PROTECŢIEI CONSUMATORILOR

In cadrul politicilor de protectie sociala promovate de orice stat, politica privind consumatorul trebuie sa fie considerata o componenta de sine statatoare, cu obiective, prioritati si instrumente proprii, bine integrata celorlalte politici ale statului.
Consumatorul, in calitatea sa de purtator al cererii de marfuri, joaca un rol important in mecanismul de piata, constituind, in acelasi timp, elementul de referinta al tuturor actiunilor intreprinse atat de producator, cat si de catre comerciant.Luand in considerare interesele si nevoile respectivilor consumatori, acestia sunt confruntati cu o serie de dezechilibre in raporturile de piata, dezechilibre ce-I afecteaza sub multiple aspecte-econimic educational, siguranta sanatatii etc.
Ca latura importanta a protectiei sociale pe care trebuie sa o promoveze o societate democratica si ca o componenta de baza a programelor de protectie sociala, protectia consumatorilor reprezimta un ansamblu de dispozitii privind initiativa publica sau privata, destinat a asigura si a ameliora continuu respectarea intereselor consumaturilor.
Data fiind larghetea unei asemenea notiuni, protectia consumatorilor imbraca o serie intreaga de aspecte, omul de rand, cu calitatea sa de consumator si, indeosebi, in calitatea sa de cumparator, devenit agent de piata, confruntandu-se cu o multitudine de probleme legate de structura produselor destinate a-i asigura consumatorului, preturile la care isi poate procura diversele bunuri si servicii, calitatea acestora, sistemul de informare care asigura transparenta pietei, sistemul de comercializare a produselor si calitatea serviciilor comerciale etc.
Pornind de la principalele aspecte prin care sunt caracterizate relatiile dintre agentii economici, ce actioneaza intr-o economie de piata, se apreciaza ca problemele care pot forma obiectul unor programe de protectie a consumatorilor sunt extrem de diverse, ele putandu-se referi la multiple fenomene economice, sociale si chiar politice.
Data fiind natura problematica a consumului si, indeosebi, a posibilitatilor de gestiune ale acestuia, este de subliniat ca inscrierea unui asemenea obiectiv in programele de protectie a consumatorilor se refera, in special, la responsabilitatea statului, care trebuie sa asigure, prin politica sa sociala, conditii de realizare, atat pentru o crestere constanta a volumului fizic al consumului, cat si pentru o imbunatatire structurala a acestuia.
Realizarea unui asemenea obiectiv presupune, drept conditii principale, solutionarea urmatoarelor probleme :
asigurarea echilibrului fondului de marfuri cu fondul de cumparare al populatiei, in acest fel fiind necesara o stimulare a cresterii ofertei de marfuri, care sa devina capabila sa faca fata, din punct de vedere cantitativ, tuturor componentelor nivelului de trai;
orientarea agentilor economici, prin facilitati economice si o politica adecvata, spre realizarea unor programe de productie privind bunurile de consum, care sa contribuie la realizarea unei bune functionari a mecanismului de piata;
importarea unor bunuri de consum care sa intervina in cadrului mecanismului de reglare a echilibrului dintre nevoi si resurse;
asigurarea calitatii bunurilor si serviciilor oferite spre vanzare in cadrul pietei – preocuparea trebuie generalizata sub toate aspectele, implicand absolut toti agentii economici cuprinsi in circuitul produselor;
domeniul cel mai controversat si cel mai discutat atat sub aspectul specificitatii perioadelor de reforma, cat si sub cel al programelor de protectie sociala, il constituie asigurarea unui sistem de preturi in concordanta cu cerintele pietei si cu calitatea produselor.
Inscrierea unor asemenea probleme in programele de protectie sociala, si implicit in cadrul celor privind protectia consumatorilor, presupune solutionarea atat a unor aspecte de fond referitoare la regimul preturilor si tarifelor, cat si impactul evolutiei preturilor asupra sistuatiei populatiei.
In primul rand trebuie sa se aiba in vedere ca sistemul preturilor reprezinta una dintre cele mai importante parghii economico-financiare ale unei economii de piata.In al doilea rand, este necesar sa se tina seama de faptul ca penuria de marfa poate face ca nivelul de echilibru al preturilor de piata sa fie foarte ridicat si sa apara astfel preturi foarte mari fata de puterea de cumparare a diferitelor categorii de populatie.
Organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori si apararea impotriva politicilor comerciale agresive promovate de agentii economici ofertanti, prezenti in cadrul pietei, constituie un alt domeniu complex din cadrul procesului de protectie a consumatorilor, care implica o multitudine de aspecte si responsabilitati, ce revin atat in sarcina statului, cat si in cea a fiecarui agent economic.
Transparenta pietei, ca una din conditiile de functionare a mecanismului de piata, implica o buna informare a consumatorului, in calitatea sa de cumparator potential. O asemenea conditie, poate fi frecvent eludata sau ingradita prin diverse metode, corespunzator intereselor monopoliste sau a diferitelor intelegeri oligopoliste. Drept urmare, in lumea contemporana a economiei de piata, informarea consumatorilor constituie unul din obiectivele de baza ale programelor de protectie sociala.
Experienta acumulata in acest domeniu permite o delimitare a complexului de informatii, destinate consumatorului, in 4 mari categorii de elemente :
informatii asupra produselor prezente in cadrul pietei – o categorie de elemente prin care se fac cunoscute consumatorilor natura produsului, pretul acestuia, originea sa, provenienta, data limita de consum, sisteme de ambalare si date asupra naturii si compozitiei ambalajului, sisteme de depozitare si conservare etc.;
informatii asupra pietei – referindu-se, indeosebi, la sistemul de relatii existent in cadrul pietei, intermediarii implicati, sistemele si nivelurile de preturi practicate, tipurile de servicii asigurate, facilitatile care pot fi obtinute in domeniul achizitionarii, serviciilor si preturilor etc.;
informatii referitoare la circuitele de distributie – privesc modul in care publicul poate efectiv, in cadrul piatei, sa se adreseze unitatilor care le asigura cel mai bun raport calitate-pret. Ele se refera la structura circuitelor economice care privesc fluxul fiecarei categorii de produse, reteaua de produse existenta, localizarea unitatilor si programului de functionare;
informatii asupra propriilor nevoi – o categorie de informatii care au drept obiectiv sa lamureasca publicul consumator in legatura cu modul stiintific de interpretare, intelegere si satisfacere a propriilor nevoi alimentare, atat sub aspectul lor cantitativ, cat si calitativ.
In cadrul pietei, informarea consumatorilor se asigura prin intermediul publicitatii si al sistemului de etichetare. Publicitatea are menirea de a asigura cunoasterea existentei diferitelor produse si a sortimentelor acestora, axandu-se indeosebi pe comunicarea noutatilor, a diferitelor sisteme de ambalare, dozare si conditionare, precum si a sistemului de preturi. Etichetarea este destinata sa permita cunoasterea marcii, a naturii produselor, greutatii, pretului, datei limita a consumului si a modalitatilor de folosire etc.
Tinand seama de modul in care se desfasoara actiunea de informare a consumatorilor, in majoritatea tarilor cu economie de piata sunt formulate serioase rezerve, in special, in legatura cu informarea efectiva a consumatorului prin publicitate si etichetaj.
Fenomenul este generat de faptul ca scopul publicitatii, indeosebi, indiferent de forma sub care se prezinta aceasta, il constituie asigurarea vanzarii produsului sau serviciului, ceea ce apare, din pacate, incompatibil cu informarea obiectiva a publicului. Foarte adesea insa, publicitatea si etichetarea au drept unic scop sporirea puternica a vanzarilor si drept urmare ele nu fac altceva decat cauta sa-i inoculeze consumatorului, in mod agresiv, preferintele pentru produsul ce intereseaza firma ofertanta.

DREPTURILE CONSUMATORILOR

În activitatea de cumpărare şi utilizare a bunurilor şi serviciilor necesare, cetăţenii, în calitatea lor de consumatori, trebuie să aibă asigurat cadrul adecvat pentru accesul neîngrădit la produsele şi serviciile de care au nevoie şi pe care le doresc.
Acest cadru cuprinde drepturile fundamentale ale consumatorilor respectiv:
1) Dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime.
În acest sens, operatorii economici trebuie să asigure produselor şi serviciilor toate componentele care să asigure protejarea consumatorilor, astfel încât să nu le afecteze sănătatea, securitatea sau chiar viaţa. De asemenea acestea, în timpul utilizării, nu trebuie să afecteze mediul înconjurător, care, la rândul lui, îl poate afecta pe consumator, trebuie să fie însoţite de instrucţiuni clare şi uşor de înţeles privind utilizarea, păstrarea şi depozitarea.
2) Dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori.
Consumatorul trebuie să cunoască elementele principale care definesc aspectul comercial al produsului (design, culoare, mod de prezentare, ambalal, grad de finisare etc.), elementele principale care conferă funcţionalitate produselor ce urmează a fi achiziţionate (funcţiile tehnice şi/sau tehnologice, gradul în care răspunde scopului pentru care a fost conceput şi creat, siguranţa funcţionării) şi elementele principale ce caracterizează calitatea fundamentală şi care îmbină parametrii calitativi ai unui produs stabilind o anumită ordine a lor, astfel încât consumatorul să poată percepe actul de cumpărare şi consum prin prisma parametrilor tehnici şi tehnologici pe care el îi apreciază cel mai mult.
3) Dreptul de a avea acces la pieţe care să-i asigure o gamă variată de produse şi servicii şi care să-i dea posibilitatea să le aleagă pe cele pe care le consideră cele mai bune sau pe cele ce răspund cel mai bine sferei de utilităţi pe care o are în vedere consumatorul.
În acest sens consumatorul poate solicita, iar vânzătorul este obligat să-i prezinte toate produsele prezentate în magazin sau la punctul de vânzare respectiv, care răspund cererii sau utilităţii menţionată de consumator. De asemenea cumpărătorul poate cere informaţii suplimentare referitoare la produsul sau serviciul dorit, cu privire la performanţe, preţ, fiabilitate.
4) Dreptul de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege.
Consumatorul are dreptul să reclame deficienţele produselor achiziţionate solicitând remedierea lor si poate beneficia, dupa caz, de remediere, inlocuire sau restituiurea constravalorii produselor.
5) Dreptul consumatorilor de a se organiza în diverse forme asociative (asociaţii, fundaţii, grupuri socio-economice, consilii, uniuni, federaţii) care să acţioneze pentru apărarea intereselor şi a drepturilor fundamentale ale consumatorilor. Prin aceste forme organizatorice, consumatorii au posibilitatea să intre în contact direct cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniul promovării şi apărării drepturilor fundamentale ale consumatorilor.
6) Dreptul de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare.
7) Dreptul de a nu li se interzice de către un agent economic să obţină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege.

PROTECTIA CONSUMATORILOR PE PLAN MONDIAL

Conceptul privind “drepturile consumatorilor” isi are originea, in “Carta drepturilor consumatorilor” definita de fostul presedinte al S.U.A. J.F.Kennedy-in martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului american. Desi Carta nu a mai fost definitivata ea ramane importanta prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor (dreptul de alegere libera, dreptul la informatie, dreptul la petitie si ascultare, dreptul la protectie), dar mai ales prin faptul ca ea a servit drept model de referinta la elaborarea legilor de protectie a consumatorilor ce au aparut in deceniile sapte si opt in S.U.A. si in alte tari din continentul american (Canada, Mexic), cat si in Europa (Belgia, Franta, Germania, Suedia).
Comunitatea mondiala, prin cel mai inalt forum al sau-Organizatia Natiunilor Unite-, a considerat necesar sa puna in discutia structurilor sale problematica pe care o presupune protectia consumatorilor, adoptandu-se, prin Rezolutia nr.39/248, in 8 aprilie 1985, “Principiile directoare pentru protectia consumatorilor”.
Acestea sunt menite sa asigure guvernelor tuturor tarilor un cadru care sa poata fi folosit in colaborarea si consolidarea politicii si legislatiei pentru protectia consumatorilor. Privite dintr-un asemenea unghi de vedere, principalele obiective asupra carora este necesar sa se concentreze fiecare tara, prin organismele sale guvernamentale si neguvernamentale, trebuie sa urmareasca, in principal, urmatoarele aspecte :
facilitarea productiei si distributiei de produse corespunzatoare nevoilor si cerintelor consumatorilor;
incurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajati in producerea si distribuirea bunurilor de consum si serviciilor catre consumatori;
asigurarea tinerii sub control, prin intremediul tuturor organizatiilor nationale si internationale, a practicilor comerciale abuzive care afecteaza consumatorii;
promovarea unei cooperari internationale in domeniul protectiei consumatorilor;
incurajarea dezvoltarii conditiilor de piata care sa asigure consumatorilor o gama larga de produse si la preturi avantajoase pentru acestia;
stabilirea unui sistem de prioritati privind protectia consumatorilor din fiecare tara, conform circumstantelor economice si sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum si nevoilor caracteristice populatiei statului respectiv;
protectia consumatorilor fata de pericolele ce afecteaza siguranta si sanatatea lor;
asigurarea accesului consumatorilor la informatii corecte, care sa le permita o alegere conform dorintelor so necesitatilor personale;
crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
luarea in considerare, la elaborarea politicilor de protectie a consumatorilor, a potentialului pozitiv al institutiilor de invatamant si cercetare-publice sau private;
asigurarea libertatii consumatorilor, precum si a altor grupuri sau asociatii reprezentative, de a se organiza si a-si desemna liderii, care sa le exprime opiniile in procesele de luare a unor decizii si sa le reprezinte interesele.
Prin natura lor, principiile conturate de Organizatia Natiunilor Unite si recomandate guvernelor statelor membre se adreseaza puterii de stat, administratiei publice. Ele pot insa sa constituie un serios suport in stabilirea obiectivelor specifice miscarii de aparare a drepturilor consumatorilor din cadrul fiecarei tari in parte.
Un rol deosebit in apararea drepturilor consumatorilor il au organismele internationale pentru protectia consumatorilor. Astfel, in anul 1960, a fost fondata Organizatia Internationala a Uniunulor de Consumatori, organism international care reprezinta si sprijina organizatiile consumatorilor din intrega lume.Organizata ca fundatie nonprofit, Organizatia Internationala a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) reprezinta in prezent interesele a 180 de organizatii dintr-un numar de 70 de tari.
Sprijinul acestei organizatii se manifesta in trei directii :
promovarea colaborarii intre membri prin schimburi de marfuri, schimburi de experienta;
extinderea miscarii consumatoriste si sprijinirea organizatiilor consumatoriste nou aparute;
reprezentarea intereselor consumatorilor in forurile internationale.
Romania face parte din Programul pentru Economiile de Tranzitie (PROECT) , program creat im octombrie 1993 si finantat prin Programul Phare.
Impreuna cu Centrul de Drept al Consumatorilor (CDE), IOCU a fost mandatat de catre Comitetul European de Standardizare sa-si dezvolte programul CICPP (Institutiile Consumatorilor si Programul de Politica Consumatorista), ambele organisme fiind desemnate sa gestioneze Programul Phare destinat protectiei consumatorilor.
In Europa, miscarea consumatorista are o vechime de circa 200 de ani. Ea a aparut mai intai ca notiune, conturandu-se ulterior, o data cu dezvoltarea stiintei si tehnicii, forma principala de manifestare exprimandu-se prin preocuparile pentru asigurarea si controlul calitatii.
In prezent, in toate tarile europene dezvoltate, in principal in cele din Europa vestica, exista o serie de organisme guvernamentale sau neguvernamentale pentru protectia consumatorilor, singurele ce au preocupari in acest domeniu. Exista, de asemenea, in unele tari europene si institute de cercetari in domeniul protectiei consumatorilor, total sau partial subventionate de la buget si care desfasoara o activitate de cercetare, dar si de informare si educare a consumatorilor.
In Germania, lipsesc de fapt organismele guvernamentale pentru protectia consumatorilor, apararea drepturilor acestora fiind preluata de societatea civila. In Italia, Inspectia Generala Economica se ocupa de respectarea regulilor legale privind protectia consumatorilor, in principal cele referitoare la preturi, avand competente in sanctionarea celor gasiti vinovati, inclusiv prin intocmirea documentatiei necesare in cercetarile penale, acolo unde este cazul.
Pentru Grecia, prima responsabilitate in domeniul comertului o are Directia de Control Tehnic si de Protectie a Consumatorilor, structura sa organizatorica cuprinzand un numar de cinci sectiuni care acopera domeniile privind bunurile de consum, cercetarile si studiile, inspectiile si analizele chimice, precum si protectia si informarea consumatorilor.

IMPORTANŢA SOCIETĂŢII CIVILE ŞI CAPACITATEA ACESTORA DE A REPREZENTA INTERESELE CONSUMATORILOR


Formarea societăţii civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul societăţii civile, cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale, participând benevol la activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei diversităţi de obiective şi interese.
Tradiţional, societatea civilă, centrată pe ideea de bine public sau cvasipublic îşi defineşte ca obiective prioritare medierea între cetăţeni şi instituţii şi furnizarea de servicii publice complementare, suplimentare sau alternative celor furnizate de domeniul public.
Ceea ce cetăţenii au nevoie, vor şi au dreptul să obţină nu este simpla libertate privată sau simpla dreptate mandatată de stat, ci libertatea civilă.
Din această perspectivă, noţiunea de societate civilă este sinonimă cu cea de sector nonprofit, voluntar sau independent şi este asociată iniţiativelor şi acţiunilor unei pluralităţi de forme de organizare.
Prin urmare, societatea civilă presupune ansamblul formelor organizatorice nestatale, fundamentate pe dreptul constituţional de liberă asociere, veritabile relee ale opiniei publice prin care se exprimă public şi se încearcă promovarea în comun a unor interese specifice, economice, sociale, culturale, informaţionale, educative, profesionale etc.
Societatea civilă implică tot atâtea dimensiuni cât le presupune întreaga viaţă socială. Fiecare dimensiune dispune de structuri, mijloace, metode, tehnici şi tehnologii proprii, de sfere distincte de preocupări.
Societatea civilă, prin însăşi menirea ei, dar şi în calitate de parte în contractul social, acţionează: în toate domeniile şi la toate nivelurile puterii publice, prin mijloace şi modalităţi democratice şi legale, cu posibilitatea de a sancţiona în forme specifice.
Societatea civilă presupune implicarea liberă a cetăţenilor, participarea directă la nivel de grup de interese sau societal la nivel de interes general. Parteneriatul real, sincer şi deschis între Guvern şi societatea civilă asigură satisfacerea rezonabilă şi benefică a intereselor de grup şi, în acelaşi timp, evită interese partizane.
Transparenţa şi accesibilitatea la informaţii, iniţiativa şi creativitatea eficientă şi flexibilă, cooperarea cu puterea, dar şi monitorizarea agendei politice, economice, sociale sau de alt ordin sunt direcţii de acţiune ale societăţii civile, care nu trebuie să fie marcate de conflicte sau dezacorduri, dorindu-se a se ajunge la un consens pe baza de dialog.
Rolul societăţii civile este chemat, mai ales în condiţiile tranzacţiei îndelungate, să răspundă la un set de funcţii şi necesităţi sociale, precum :
- furnizarea de servicii sociale complementare, suplimentare sau alternative celor furnizate de domeniul public (uneori substituindu-se ofertelor guvernamentale);
- supravegherea (starea de veghe) puterii publice cu privire la modul cum sunt gestionate treburile publice, care participarea societăţii civile, participare inovatoare şi flexibilă, ca generatoare de opţiuni la dialogul social.
- factor de presiune asupra puterii publice pentru a o determina să fie permanent cu faţa către toate segmentele societăţii, transparenta în acţiuni, dispusă la dialog si la comunicare.
- funcţia educativă care rezidă în capacitatea componentelor societăţii civile de mediere între cetăţeni şi instituţii în calitatea de formator al opiniei publice ce conferă statutul de partener recunoscut al dialogului social.
În aceste condiţii, societatea civilă presupune preocupări intense în formarea şi consolidarea unei culturi civice autentice la nivelul unor segmente ale populaţiei.
Capacitatea de acţiune a societăţii civile este determinată fie de existenţa unor dispoziţii legale fie de existenţa unor cutume instituţionalizate în spaţiul public.
Pentru funcţionarea eficientă a societăţii civile este nevoie de un minim necesar de condiţii: autonomie reală a mass-mediei; sprijin din partea statului pentru dezvoltarea şi instituţionalizarea unor structuri ale societăţii civile ca modalităţi de parteneriat; transparenţă în pregătirea actelor de decizie; informare periodică a populaţiei cu privire la problemele pe care le ridică stabilirea unor forme organizate de comunicare şi consultări cu segmente de specialitate ale societăţii civile etc.
In domeniul protectiei consumatorilor, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor urmareste dialogul societate civilă – structuri ale administraţiei publice pentru apararea intereselor legitime ale acestora si se bazeaza pe :
- existenţa legislaţiei de profil;
- asigurarea reprezentării consumatorilor acolo unde se iau decizii care ii privesc;
- educarea consumatorilor individuali.
Rolul acestor structuri asociative din domeniul protecţiei consumatorilor (asociaţii, federaţii, confederaţii) este de a identifica şi reprezenta interesele comunităţii pe plan local pentru a dezvolta un parteneriat activ organizaţii neguvernamentale –administraţie publică.
În domeniul protecţiei consumatorilor, asociaţiile au drepturi şi obligaţii bine definite, drepturile conferite de lege presupunând şi obligativitatea onorării obligaţiilor printr-o implicare activă.
Asociaţiile trebuie să identifice direcţiile de acţiune, astfel încât să se facă auzite pe plan local, iar prin activitatea desfăşurată să fie capabile să se impună conştiinţei publice prin proiecte în domeniul protecţiei consumatorilor.
Obiectivele activităţilor desfăşurate trebuie să ofere oportunităţi şi subiecte de interes pentru membrii organizaţiilor, cât şi pentru consumatori, să identifice nevoile reale ale acestora pentru a-şi atinge scopul şi a da dovadă că fac tot ceea ce trebuie, potrivit scopului pentru care s-au înfiinţat.
Domeniul protecţiei consumatorilor este generos, reprezentând o componentă a protecţiei sociale şi ca atare implică aspecte de care trebuie să se ţină seama când sunt promovate iniţiative legislative şi programe pentru aplicarea politicilor de protecţie a consumatorilor.
Reprezentarea intereselor consumatorilor este parte integrantă a politicii de consum, care pe lângă reglementări adecvate înseamnă şi responsabilizarea şi implicit determinarea consumatorilor ca prin educare şi informare să-şi susţină şi să-şi promoveze drepturile şi interesele legale.
Existenţa intereselor colective ale consumatorilor, specifice şi distincte de interesul general, constituie dimensiunea colectivă a dreptului de reprezentare şi a politicii consumatorului.
Calitatea de consumator conferă dreptul de a cere apărarea intereselor şi asigurarea siguranţei vieţii, sanatatii si securitatea consumatorilor, ceea ce impune concentrarea asupra rolului consultarii consumatorului în procesul de luare a deciziilor.
Dreptul la reprezentare al consumatorilor se manifestă prin asociaţiile pentru protecţia consumatorilor – ONG-uri, în principal, în structurile locale ale consiliilor consultative pentru protecţia consumatorilor ca membrii de drept, în justiţie pentru susţinerea acţiunilor consumatorilor afectaţi în drepturile lor, precum şi prin colaborările cu alte ONG-uri, care prin obiectul statutar au atribuţii complementare de protecţie a consumatorilor (realizarea standardelor, prestarea serviciilor publice, comerţ, protejarea sănătăţii etc.).
Exercitarea dreptului la reprezentare al consumatorilor înseamnă crearea unui consumator liber, educat şi cu spirit critic, cu acces la prevederile legislative şi cu posibilitatea de a fi consultat de autoritati in actul de decizie.
În alte condiţii, consumatorul în raporturile de consum ar risca să se confrunte cu agentul economic de pe poziţii inegale. Pentru inlaturarea acestui risc, sunt necesare atit dezvoltarea societatii civile in directia cresterii capacitatii de actiune, cit si constientizarea consumatorilor asupra drepturilor si capacitatilor sale.
Pentru a se realiza un echilibru de forţe în economie cu respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor, Guvernul trebuie sprijinit de organizaţiile independente ale consumatorilor, protecţia consumatorilor existând în măsura în care şi-o creează însăşi consumatorii.

marți, 2 iunie 2009

COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR

Cercetările în domeniul comportamentului consumatorului evidenţiază, că modul în care răspunde consumatorul numeroşilor stimuli se poate structura în patru tipuri de comportament (M.W. Pride, O.C. Ferell – “Marketing – concepts and Strategies” ed.-a 7-a Houghton Miffin Company, Boston 1991):
a – comportamentul răspunsurilor de rutină, pe care consumatorul îl practică frecvent, pentru cumpărarea articolelor cu cost mic şi de consum curent, pentru care nu cheltuieşte prea mult timp şi efort de a selecta o marcă sau produs;
b – luarea deciziei la limită, când cumpără un produs ocazional, pentru care are nevoie de timp moderat de căutare a informaţiei şi de deliberare;
c – luarea deciziei extensive, când se cumpără produse nefamiliare scumpe, deci presupune o decizie complexă. Se folosesc mai multe criterii pentru evaluarea alternativelor posibile, ceea ce necesită un timp mai îndelungat;
d – comportament impulsiv de cumpărare, determinat de un stimul puternic şi consistent de a cumpăra ceva imediat. Pentru unii indivizi este dominanta comportamentului de cumpărare, deşi el provoacă adesea conflicte emoţionale.
Constatăm, că adesea cumpărarea unui produs nu determină acelaşi tip de comportament în adoptarea deciziei. În unele cazuri, indivizii sunt angajaţi în luarea unei decizii extensive prima dată, când cumpără un anumit tip de produs, dar o decizie la limită este suficientă când cumpără produsul a doua oară.
Dacă, într-o cumpărare de rutină, marca, până atunci preferată nu-l mai satisface, va lua o decizie la limită sau una extensivă, pentru a trece la o nouă marcă.
Tipologia comportamentului de consum, evidenţiază multitudinea variabilelor ce caracterizează comportamentul de cumpărare şi apoi de consum al individului, relevând raportul cauză-efect dintre variabile şi comportament.
Înţelegerea acestor interdependenţe, a corelaţiilor care se stabilesc între componentele mecanismului comportamental poate fi realizată numai prin abordarea sistemică, ce pune în evidenţă raporturile de cauzalitate.
În acest sistem, cumpărătorul reprezintă “cutia neagră”, iar comportamentul său este rezultatul intrărilor şi ieşirilor din sistem.
Intrările sunt reprezentate de stimuli de natură endogenă şi exogenă cu care se confruntă consumatorul (stimuli de marketing : produs, preţ, distribuţie, promovare; stimuli: economici, tehnologici, culturali, politici, etc.), adică factorii care influenţează comportamentul, iar ieşirile sunt reacţiile sale, răspunsurile la aceşti stimuli, ca rezultat al procesului de adoptare a deciziei de cumpărare, ce dau conturul concret al comportamentului de cumpărare şi consum, răspunsuri exprimate prin: alegerea produsului, mărcii, distribuitorului, cantităţii cumpărate, etc.
Stimulii ce influenţează comportamentul de cumpărare nu sunt altceva decât informaţii primite de către individ din surse externe şi pot fi: stimuli obiectivi, reprezentaţi prin atributele reale ale mix-ului de marketing; stimuli simbolici, cei legaţi de percepţia subiectivă a persoanei (reală sau imaginară) a atributelor produsului; stimuli sociali, exprimaţi prin informaţii primite de la alţi consumatori, familie, grupuri sociale, etc.
Specialiştii consideră că nu se poate şti cu precizie, nu există certitudinea comportamentului consumatorului, dar modelele comportamentului consumatorului ajută la înţelegerea cumpărătorului şi dau posibilitatea influenţării lui.
FACTORII CE DETERMINA COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR
Maniera în care consumatorii abordează deciziile de cumpărare cunoaşte o mare diversitate, întrucât reacţiile acestora sunt determinate în foarte mare măsură de problemele mediului ambiant în care îşi trăiesc viaţa.
Complexitatea deosebită a comportamentului consumatorului se explică şi prin multitudinea factorilor care influenţează direct sau indirect în ultimă instanţă procesul decizional de cumpărare şi de consum.
Toţi specialiştii recunosc, că în fapt, comportamentul consumatorului nu se poate explica, decât prin cunoaşterea sistemului de factori ce acţionează în strânsă legătură şi intercondiţionare reciprocă, dar modul în care acţionează şi mai ales locul şi rolul pe care aceştia le au în sistem, sunt privite în mod diferit şi de aceea întâlnim în literatura de specialitate diferite clasificări ale acestor factori.
Astfel, Dubois şi Jolibert, grupează factorii care influenţează comportamentul consumatorului în :
1 - factori individuali, în care includ: personalitatea, stilul cognitiv, stilul de viaţă şi riscul perceput;
2 - factorii mediului, care se referă la: factorii socio-demografici (curba vieţii de familie, clasele sociale), grupuri de referinţă, familia, mediul economic.
In ampla analiză pe care o face comportamentului consumatorului, Ph. Kotler (Ph. Koller, G. Armstrong, op. cit., p.334-348) porneşte de la analiza factorilor care îl influenţează, grupaţi în:
1 - factori culturali – reprezentaţi de : cultura, subcultura şi clasa socială;
2 - factori sociali – care includ : grupuri de referinţă, familia, roluri şi statusuri;
3 - factori personali – care se referă la : vârsta şi stadiul din ciclul de viaţă, ocupaţia, stilul de viaţă, circumstanţele economice, personalitatea şi părerea despre sine;
4 - factori psihologici – desemnaţi prin : motivaţie, percepţie, învăţare, convingeri şi atitudini.
De asemenea, evidenţiem clasificarea pe care o prezintă R. Boier (R. Boier, Comportamentul consumatorului, Ed. Graphix, Iaşi 1994p.30-51) prin cele trei grupe:
1 - factori individuali ai comportamentului consumatorului , care includ: nevoile şi motivaţiile, personalitatea şi imaginea despre sine, stilul de viaţă, atitudinile şi preferinţele;
2 - factori sociali, reprezentaţi de : familie, grupuri de referinţă şi lideri de opinie, rol şi statut social, clase sociale;
3 - factori culturali.
Deosebit de interesantă prin modalitatea de abordare ni s-a părut clasificarea lui I. Cătoiu (I. Cătoiu, N. Teodorescu – “Comportamentul consumatorului, Teorie şi practică” – Ed. Economică, Bucureşti 1997 p.25-45), care consideră că este influenţat comportamentul de cumpărare, de două tipuri de variabile : direct observabile şi deduse prin cercetările de tip interferenţial.
Ca urmare, clasifică factorii de influenţă a comportamentului consumatorului astfel :
1 - influenţe directe exercită :
a : factorii demo-economici
b : factorii specifici mixului de marketing
c : factorii situaţionali, cum sunt :
- presiunea timpului
- importanţa cumpărăturii
- ocazia cu care se realizează cumpărarea
2 - influenţe deduse exercită :
a : factori de natură psihologică (endogenă) reprezentaţi de :
- percepţie
- motivaţie
- învăţare
- personalitate
- atitudine
b : factori de natură sociologică (exogenă) definiţi prin :
- familie
- grupuri de apartenenţă
- grupuri de referinţă
- clasa socială
- subcultură
- cultură
Considerăm, că prezintă interes şi punctul de vedere al englezilor E. Hill şi T. O’Sullivan care pornesc de la premiza că “mediul social al consumatorului, circumstanţele individuale şi psihologia sa se combină pentru a influenţa deciziile despre ce cumpărături trebuie să facă”. Ei pun în evidenţă trei categorii de factori :
1 - mediul social – reflectat în : cultură, grupuri referenţiale şi clasa socială;
2 - caracteristici personale – definite prin : personalitate, stil de viaţă, motivaţii, atitudini şi credinţe, percepţie;
3 - circumstanţe individuale – desemnate prin : sex, vârstă, ciclul de viaţă al familiei, venit, educaţie.

OBIECTIVELE INSTITUTIILOR GUVERNAMENTALE PENTRU PROTEJAREA CONSUMATORILOR

Pornind de la un asemenea cadru, Organizatia Natiunilor Unite, prin rezolutia 32/248 din aprilie 1985, a stabilit o serie de principii directoare pentru protectia consumatorilor, menite sa asigure guvernelor tuturor tarilor un cadru care sa poata fi folosit in elaborarea si consolidarea politicii si legislatiei pentru protectia consumatorilor.
Potrivit acestui cadru de principii, drept principale obiective asupra carora ar trebui sa se concentreze fiecare tara si miscarile de aparare a drepturilor consumatorilor, se contureaza urmatoarele :
- facilitarea producerii si distribuirii de produse corespunzatoare nevoilor si cererilor consumatorilor;
- incurajarea unor nivele ridicate ale eticii celor angajati in producerea si distribuirea bunurilor de consum si serviciilor catre consumatori;
- asigurarea tinerii sub control, prin intermediul tuturor organizatiilor nationale si internationale, a practicilor comerciale abuzive care afecteaza consumatorii;
- promovarea unei cooperari internationale in domeniul protectiei consumatorilor;
- incurajarea dezvoltarii conditiilor de piata, care sa asigure consumatorilor o larga gama de produse, la preturi avantajoase acestora;
- stabilirea unui sistem de prioritati privind protectia consumatorilor din fiecare tara, a circumstantelor economice si sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum si a nevoilor caracteristice populatiei statului respectiv;
- protectia consumatorilor fata de pericolele ce afecteaza sanatatea si siguranta lor;
- promovarea si protectia intereselor economice ale consumatorilor;
- asigurarea accesului consumatorilor la informatiile corecte, care sa permita acestora sa faca o alegere conforma dorintelor si necesitatilor personale;
- crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
- asigurarea posibilitatii unei despagubiri efective a consumatorilor, in cazul ivirii unor daune generate de produsele sau serviciile achizitionate in cadrul pietei.
Principiile conturate de Organizatia Natiunilor Unite si recomandate guvernelor statelor membre ale acestei organizatii mondiale, prin natura lor se adreseaza puterii de stat, administratiei publice.
Se considera insa ca este necesar ca programele de protectie a consumatorilor, din tarile care trec, in aceasta perioada, spre o economie de piata, sa cuprinda in structurile lor si ale aspecte generale, de larga audienta in cadrul consumatorilor si cu o frecventa ridicata in cadrul revendicarilor individuale formulate de catre ei.
Dintre acestea, o importanta deosebita prezinta urmatoarele :
- obligarea statului de a asigura o pozitie dominanta a consumatorului pe piata, pozitie garantata prin legi sau alte acte normative specifice, precum si prin programele de protectie a consumatorilor alcatuite de diversele sale institutii;
- impunerea ideii potrivit careia, protectia consumatorului trebuie interpretata ca o problema publica, fenomen care presupune respectarea unui pachet de norme juridice si diferite acte departamentale legate de intregul proces de comercializare si consum al marfurilor;
- inlaturarea discriminarilor in domeniul serviciilor si instaurarea principiului potrivit caruia, in asigurarea serviciilor catre consumatori, sa se aiba in vedere excluderea diferentelor si a decalajelor dintre sectorul de stat, cooperatist si particular;
- includerea raspunderii subiective a celui care ofera bunuri sau asigura diferite servicii, cu raspunderea obiectiva sau asa-numita “raspundere pentru rezultate”;
- impunerea obligativitatii producatorilor de bunuri de consum si prestari de servicii de a emite documente asupra utilitatii si serviciului asigurat, iar in functie de anumite particularitati ale bunului sau serviciului si alte documente care sa garanteze siguranta consumului si securitatea in procesul de utilizare.

INFORMAREA CONSUMATORILOR

In cadrul pietei, informarea consumatorilor se asigura prin intermediul publicitatii si al sistemului de etichetare. Publicitatea are menirea de a asigura cunoasterea existentei diferitelor produse si a sortimentelor acestora, axandu-se indeosebi pe comunicarea noutatilor, a diferitelor sisteme de ambalare, dozare si conditionare, precum si a sistemului de preturi. Etichetarea este destinata sa permita cunoasterea marcii, a naturii produselor, greutatii, pretului, datei limita a consumului si a modalitatilor de folosire etc.
Tinand seama de modul in care se desfasoara actiunea de informare a consumatorilor, in majoritatea tarilor cu economie de piata sunt formulate serioase rezerve, in special, in legatura cu informarea efectiva a consumatorului prin publicitate si etichetaj.
Fenomenul este generat de faptul ca scopul publicitatii, indeosebi, indiferent de forma sub care se prezinta aceasta, il constituie asigurarea vanzarii produsului sau serviciului, ceea ce apare, din pacate, incompatibil cu informarea obiectiva a publicului. Foarte adesea insa, publicitatea si etichetarea au drept unic scop sporirea puternica a vanzarilor si drept urmare ele nu fac altceva decat cauta sa-i inoculeze consumatorului, in mod agresiv, preferintele pentru produsul ce intereseaza firma ofertanta.
Experienta acumulata in acest domeniu permite o delimitare a complexului de informatii, destinate consumatorului, in 4 mari categorii de elemente :
1. informatii asupra produselor prezente in cadrul pietei – o categorie de elemente prin care se fac cunoscute consumatorilor natura produsului, pretul acestuia, originea sa, provenienta, data limita de consum, sisteme de ambalare si date asupra naturii si compozitiei ambalajului, sisteme de depozitare si conservare etc.;
2. informatii asupra pietei – referindu-se, indeosebi, la sistemul de relatii existent in cadrul pietei, intermediarii implicati, sistemele si nivelurile de preturi practicate, tipurile de servicii asigurate, facilitatile care pot fi obtinute in domeniul achizitionarii, serviciilor si preturilor etc.;
3. informatii referitoare la circuitele de distributie – privesc modul in care publicul poate efectiv, in cadrul piatei, sa se adreseze unitatilor care le asigura cel mai bun raport calitate-pret. Ele se refera la structura circuitelor economice care privesc fluxul fiecarei categorii de produse, reteaua de produse existenta, localizarea unitatilor si programului de functionare;
4. informatii asupra propriilor nevoi – o categorie de informatii care au drept obiectiv sa lamureasca publicul consumator in legatura cu modul stiintific de interpretare, intelegere si satisfacere a propriilor nevoi alimentare, atat sub aspectul lor cantitativ, cat si calitativ.

PROTECTIA CONSUMATORILOR

In cadrul politicilor de protectie sociala promovate de orice stat, politica privind consumatorul trebuie sa fie considerata o componenta de sine statatoare, cu obiective, prioritati si instrumente proprii, bine integrata celorlalte politici ale statului.
Consumatorul, in calitatea sa de purtator al cererii de marfuri, joaca un rol important in mecanismul de piata, constituind, in acelasi timp, elementul de referinta al tuturor actiunilor intreprinse atat de producator, cat si de catre comerciant.Luand in considerare interesele si nevoile respectivilor consumatori, acestia sunt confruntati cu o serie de dezechilibre in raporturile de piata, dezechilibre ce-i afecteaza sub multiple aspecte - econimic, educational, siguranta sanatatii etc.
Ca latura importanta a protectiei sociale pe care trebuie sa o promoveze o societate democratica si ca o componenta de baza a programelor de protectie sociala, protectia consumatorilor reprezimta un ansamblu de dispozitii privind initiativa publica sau privata, destinat a asigura si a ameliora continuu respectarea intereselor consumaturilor.
Data fiind larghetea unei asemenea notiuni, protectia consumatorilor imbraca o serie intreaga de aspecte, omul de rand, cu calitatea sa de consumator si, indeosebi, in calitatea sa de cumparator, devenit agent de piata, confruntandu-se cu o multitudine de probleme legate de structura produselor destinate a-i asigura consumatorului, preturile la care isi poate procura diversele bunuri si servicii, calitatea acestora, sistemul de informare care asigura transparenta pietei, sistemul de comercializare a produselor si calitatea serviciilor comerciale etc.
Pornind de la principalele aspecte prin care sunt caracterizate relatiile dintre agentii economici, ce actioneaza intr-o economie de piata, se apreciaza ca problemele care pot forma obiectul unor programe de protectie a consumatorilor sunt extrem de diverse, ele putandu-se referi la multiple fenomene economice, sociale si chiar politice.
Data fiind natura problematica a consumului si, indeosebi, a posibilitatilor de gestiune ale acestuia, este de subliniat ca inscrierea unui asemenea obiectiv in programele de protectie a consumatorilor se refera, in special, la responsabilitatea statului, care trebuie sa asigure, prin politica sa sociala, conditii de realizare, atat pentru o crestere constanta a volumului fizic al consumului, cat si pentru o imbunatatire structurala a acestuia.